Tata: ultima țigară și prima alergare

Tata a fumat mulți ani. Prea mulți. De pe la vreo 20 pân’ pe la vreo 50 și-un pic. Îmi amintesc că se trezea inclusiv în timpul nopții ca să ”mai tragă una scurtă” pe balcon. Deși fuma pe geam, tot intra mirosul ăla de tutun și la mine în cameră. Vorba ‘ceea: ”fumul trage la nefumători”. Mama nu înțelegea de ce-mi sunt îmbâcsite perdelele. O perioada bună de timp a crezut că am căzut și eu pradă viciului ăsta pe care ea îl considera tare scârbos. Degeaba îi tot ziceam că bărbat-su e cel care a umplut casa de fum și că poate reușește să-l convingă să nu mai fumeze pe balcon și în baie de dimineață, ca să nu put a scrumieră când merg la școală.

Mă și bușea râsul când mai avea momente în care se credea Agatha Christie și făcea pe detectivul mirosindu-mi hainele și buzunărindu-le. Concluzia mamei era mereu aceeași: fii-sa era deosebit de abilă în a-şi ascunde țigările și bricheta, iar țoalele puțeau incredibil de tare: ”duhnești a tutun”, îmi zicea. 

Tata mi-a zis de vreo două ori să nu fumez căci: ”femeii nu-i stă bine cu țigara-n mână. Femeia trebuie să miroasă a parfum și cafea”. Cred că e singura lecție pe care am aplicat-o întocmai. Torn parfum pe mine și beau cafea într-o veselie. 

Tata s-a lăsat de fumat nu pentru că ar fi conștientizat cât rău își face, ci pentru că inima i-a jucat niște feste într-o dimineață. Am crezut că are un preinfarct. L-am dus la spital, i s-au făcut o sută de analize, i s-au dat niscaiva pastile și de frică, deși i se confirmase că e bine, nu a mai pus gura pe țigară. De atunci investește banii de pe țigări în: tigăi, farfurii – farfurioare, seturi de cuțite, pahare, tacâmuri noi. I-a umplut bucătăria maică-mii. Și-a făcut un calcul și și-a zis că a dat foc la prea mulți bani. 

Ieri a venit pentru prima dată cu mine la alergat. Am zis că face mișto:
– Dar de ce vrei să alergi? l-am întrebat. Adică…știi la ce te înhami? Ai piciorul ăla beteag care încă nu e refăcut și ești operat de hernie de disc. 
– Alerg de ambițios și de-al dracu, Alexandra! 
– Bine! i-am zis. Ăăăă, trebuie să sărim gardul de la curtea școlii! Poți?
– Alexandra, când săream io garduri, te jucai în țărână. Deci? Te mai aștept mult? mi-a zis nerăbdător.

image

A alergat primul lui kilometru. Io îl tot întrebam: ”Cum ești? Toate bune?” 

– Cred că o să ies să alerg în fiecare seară. Am lăsat țigările demult. Din păcate și sportul. Am ieșit în vară cu frate-tău la tenis. L-am mătrășit. Ce, io nu pot să alerg? Io ce am? Toată lumea alergă. Mai mare rușinea să am o fată alergătoare și io să nu fac sport. 

PamPam. 



Sharing is caring
Share on Facebook0Share on Google+0Tweet about this on TwitterPin on Pinterest0Share on LinkedIn0

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *