Despre începuturi

Cristina Costache a fost omul care, văzându-mă pentru a treia lună consecutivă în sediul ambition!, mi-a zis:
– Măi, dar tu ne iei premiile!
M-am scuzat și i-am zis că îmi plac tare mult concursurile de eseuri din revista ambition! și că deh, scriu de mică și că…  am zis să-mi încerc norocul cumva.

Mi-am luat voucherele Benvenuti & Cărturești și am plecat din biroul ei înspre căminele Moxa unde locuiam. Cristina era redactor-șef și publisher pentru agenda și revista ambition!, io eram în anul 3 de facultate. Mi-a spus că scriu bine și m-a întrebat dacă nu aș vrea să fiu redactor pentru revistă.
– Cu contract de colaborare. Lunar adică, a completat ea.
Am zis că da, neștiind în ce mă bag. Io aveam în cap una și bună. Voiam să scriu și aia era. Așa a început aventura.

Primul meu articol publicat în revistă a fost un interviu cu Emi Gal. Habar n-aveam ce făceam, mergeam doar pe intuiție și mă interesa ca ceea ce scriu să curgă lin ca o poveste. Doar după asta mă ghidam. Common sense.

După câteva luni de colaborare, i-am zis Cristinei că trebuie să-mi caut un loc în care să fac practică pentru că aveam nevoie de fițuica aia acu în ultimul an de facultate.
– E ok, mi-a zis. O să vorbesc la departamentul de vânzări și o să-ți găsim un internship la noi.

M-am dus la interviu la departamentul de vânzări ca o floricică. Am fost întrebată: ”ce e marketingul?” și am dat definiția aia stufoasă din manualul de Bazele Marketingului. Omul din fața mea a zâmbit, fetele din birou au râs, io m-am înroșit. Eram convinsă că o să fiu trimisă acasă.
– Începi de luni, mi-a zis managerul departamentului în timp ce îmi strângeam lucrurile. Marketing înseamnă să vinzi. Atât. Restul e bullshit de ASE.

M-a luat în primire Jescu. Io îi spun Jescool. A fost omul care m-a învățat să scriu mailuri care chiar să fie citite de brand manageri și nu trimise direct în junk. Tot ea mi-a explicat cum se vinde un pachet silver cu: ”un full page în revista ambition!, secțiune dedicată în agenda ambition! și bonus! banner & articol pe site-ul ambition!”. ”Vă dăm ceva și pe online” era asul din mânecă pe care noi ca vânzători de advertising, îl scoteam în fața brand managerilor atunci când vedeam că o dădeau cotită omuleții că nu au buget.

N-o stressam doar pe ea. O aveam și pe Novac. Novăcel pentru prieteni. Ea venea cu mine la întâlniri și prelua legătura atunci când eu, la cei 22 de ani ai mei, trebuia să-i spun unui HR sau brand manager:
– Vă costă 8500 eur +tva.
Tot ea îmi zicea să nu mai mănânc mere cu Fibrobar că o să mor. Ea a fost și omul care venea cu mine la alergat pe stadionul Olimpia. Mergeam la balurile de boboci pe care le organizam și râdeam zgomotos prin birouri.

ambition! a înseamnat vreo 3 ani din viața mea. I was lucky. A fost o școală bună. Așa că tu, studențache speriat care nu știi ce-o să faci cu viața ta, fă bine și găsește-ți o Cristina Costache, o Jescool sau o Novăcel și-o să-ți fie bine. Pe cuvânt.

 



Sharing is caring
Share on Facebook38Share on Google+0Tweet about this on TwitterPin on Pinterest0Share on LinkedIn6

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *